La sfârșitul săptămânii trecute s-a emis autorizația de construire a noului terminal de pasageri al Aeroportului din Oradea. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, ieri au început lucrările de construcție, anunta presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan.
La mijlocul lunii aprilie a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea”.
În următoarele săptămâni se va lucra la pregătirea terenului pe care va fi construit terminalul și la realizarea fundațiilor pe care vor fi amplasați stâlpii de susținere ai noului terminal.
Instalația de forat este amplasată pe poziție și urmează să foreze, începând de mâine, cei 180 de piloți proiectați. După această etapă se va trece la amplasarea stâlpilor și structurii metalice.
Ilie Bolojan: „Ne propunem ca până la sfârșitul anului lucrările la terminal să fie terminate. Doar anul acesta mai aveam oportunitatea accesării unor fonduri care să asigure o infrastructură modernă pentru aeroport: pistă prelungită, terminal nou, instalații de aterizare performante etc.„
Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.
Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal de calitate, durabil și eficient.
„Având în vedere termenul scurt de construcție, am fost nevoiți să creăm front de lucru constructorilor fără restricții. Ca urmare, îmbarcarea și debarcarea pasagerilor se vor derula, până la terminarea lucrărilor, în vechiul terminal și în spațiile de lângă acesta, în containere.
Ne cerem scuze pasagerilor pentru deranjul generat de circuitele provizorii. Colaborăm cu firma ce preia bagajele de la aeronavă și cu poliția de frontieră pentru a reduce timpul de așteptare„, a mai transmis edilul judetului,
Se lucrează și la celelalte proiecte de la aeroport: la extinderea pistei spre Nojorid, la împrejmuiri, la instalațiile de semnalizare. Și aceste lucrări vor fi terminate până la sfârșitul anului, potrivit informatiilor primite de la Aeroportul Oradea.
De anul viitor Aeroportul din Oradea va avea o infrastructură modernă, care va crea condițiile pentru operarea mai multor zboruri.
„Mulțumesc constructorilor și echipei de la aeroport pentru începerea lucrărilor!” a transmis Ilie Bolojan in final
Ne găsiți și pe Google News