Asociatia Caritas Eparhial a demarat constructia unei gradinite in Cartierul Tineretului din Oradea.
Stiri Oradea

Asociatia Caritas Eparhial a demarat constructia unei gradinite in Cartierul Tineretului din Oradea.

noriel.ro

Campania „Creștem Oradea Împreună!” are scopul de a strânge comunitatea orădeană atât persoane fizice, cât și juridice să se implice și să contribuie pentru strângerea sumei de 200.000 de euro necesară pentru finalizarea construcției primei grădinițe pentru comunitate construită de Caritas Eparhial Oradea într-un cartier nou din Oradea.

Educația preșcolarilor pune bazele pentru întreg viitorul lor iar învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie, după cum arată un studiu elaborat de R. Cuhna, unul dintre laureaţii Premiului Nobel în economie.

În contextul actual național, infrastructura de învățământ trebuie să fie prima prioritate a unei comunități. În vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, construim o grădiniță nouă, un proiect de mare anvergură, în Cartierul Tineretului, tocmai pentru a suplini lipsa unei grădinițe din zonă.

”Această campanie reliefează faptul că noi, Caritas Eparhial Oradea, ne-am ocupat de aproape două decenii de cei în vârstă, de  nevoile lor, iar prin acest proiect facem un liant și ne axăm și pe vlăstare – copiii preșcolari, ne implicăm în comunitatea orădeană prin construcția celei mai noi și moderne grădinițe care ne dorim să fie un cadou al nostru, al tuturor oamenilor de bine pentru posteritate. Oferim persoanelor juridice implicate în proiect, în funcție de pachetul ales, pe lângă recunoașterea publică și creșterea vizibilității brandului propriu, posibilitatea de contribui la un proiect care va crește multe generații de acum înainte.” – Ramona Paltin, manager fundraising.

decathlon.ro

Date despre proiect:

  • Valoarea totală estimată a proiectului – 700.000 euro
  • Localizare grădiniță: Oradea, Cartierul Tineretului – Strada Caporal Constantin Mușat
  • Grădinița, cu 60 de locuri, este construită conform standardelor europene și va fi o una dintre cele mai moderne grădinițe cu sistem de învățământ de stat, din oraș
  • Finalizarea construcției este estimată pentru anul 2022
  • Grădinița va cuprinde trei (3) săli de clasă / dormitoare și o sală de mese (masa fiind oferită de către CEO Catering), include totodată vestiar, băi și cabinet medical
  • Sală multifuncțională – sală de sport

Suma necesară pentru finalizarea construcției este 200.000 euro. Cei care doresc să

ajute, o pot face donând pe www.caritaseparhial.ro/impreuna sau direct în contul Organizației: RO27 BTRL 0050 1205 7261 6902. Persoanele juridice ne pot susține financiar, cu materiale de construcții sau cu dotarea sălilor de clasă în cadrul unor pachete de sponsorizare gândite pentru a susține eforturile de CSR ale companiilor care se alătură cauzei noastre.