Peste 2.100 de persoane au fost legitimate și 1.622 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii bihoreni, în sistem integrat.
Au fost aplicate 476 de sancțiuni, au fost reținute 78 de permise de conducere și au fost depistați șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis, doi dintre aceștia fiind reținuți de polițiști.
În perioada 27 – 29 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 23 de filtre, în acțiuni fiind implicați 645 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 229 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.117 persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.622 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 476 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 201.045 de lei.
Totodată, au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 18 la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară, două la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și 11 infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 377 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 207 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 10 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 21 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, două opriri neregulamentare, au fost sancționați nouă pietoni, 11 bicicliști, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 110 sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 78 de permise de conducere și 24 de certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii bihoreni au fost prezenți și la manifestările culturale și artistice, atât din municipiul Oradea, cât și de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
În perioada următoare, polițiștii bihoreni vor continua, în sistem integrat, activitățile pentru liniștea și siguranța cetățenilor și pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.



