APM Bihor: Amenzi uriase pentru braconaj sau detinerea unui animal salbatic mort
Diverse

APM Bihor: Amenzi uriase pentru braconaj sau detinerea unui animal salbatic mort

Agenția pentru Protecția Mediului Bihor informează persoanelor fizice și juridice cu privire la obligațiile ce le revin referitor la exemplarele de păsări sau alte specii strict protejate capturate sau ucise accidental.

Astfel, în conformitate cu Hotărârea nr. 323/2010 privind stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la <LLNK 12007    57180 301   0 45>Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice:

  • Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care observă sau deţine accidental exemplare de faună sălbatică sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la comisariatul judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la <LLNK 12007    57180 301   0 45>Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Nedeclararea de către persoanele fizice a cazurilor de captură sau ucidere accidentală a unor exemplare aparţinând speciilor prevăzute la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
  • Nedeclararea de către reprezentantul persoanei juridice a cazurilor de captură sau ucidere accidentală a unor exemplare aparţinând speciilor prevăzute la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
loading...