Apel al pompierilor bihoreni: Opriti igienizarea terenurilor prin ardere!
Stiri Oradea

Apel al pompierilor bihoreni: Opriti igienizarea terenurilor prin ardere!

La sfarsitul saptamanii trecute, în mai puțin de cinci ore, pe raza județului Bihor s-au produs șapte incendii, evenimente generate de utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, cele mai afectate fiind terenurile situate pe raza comunei Brusturi, unde pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au acționat, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență  Brusturi, pentru stingerea flăcărilor ce se manifestau pe o suprafață de circa 75 de hectare.

Astfel, în intervalul orar 15.10 – 19.30, echipajele de pompieri ale Stației Aleșd, Secției Beiuș, Detașamentului 2 Oradea și Detașamentului Salonta au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiilor produse la terenuri situate pe raza localităților Brusturi, Finiș, Lugașu de Jos, Biharia, Uileacu de Munte și Homorog, suprafaţa totală afectată de arderea vegetaţiei uscate fiind de aproximativ 84 de hectare.  

Apel al pompierilor bihoreni: Opriti igienizarea terenurilor prin aredere!

Reamintim bihorenilor că incendiile de vegetaţie uscată se pot solda cu pagube materiale în urma propagării flăcărilor la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii etc. și, din nefericire, chiar cu victime umane.

Subliniem, încă o dată, faptul că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară,  iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul,           impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.  

        Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

loading...