Amenzi de 40.000 de lei la Kaufland Iosia si inchiderea grill-ului in urma sesizarii unui client care a gasit un abces intr-o bucata de carne
Diverse

Amenzi de 40.000 de lei la Kaufland Iosia si inchiderea grill-ului in urma sesizarii unui client care a gasit un abces intr-o bucata de carne

Urmare unei sesizări primite de la un consumator bihorean, privind produsul “guşă de porc fără şorici ” achizitionata de la hypermarketul Kaufland din Iosia care la tranşarea făcută acasă de consumator a prezentat un abces, comisarii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor (CJPC BIHOR) au efectuat o acţiune de control, însă produsul reclamat nu a fost regăsit la comercializare, stocul fiind epuizat în 09.12.2023, conform gestiunii operatorului economic, transmite ANPC bihor.

Conform procedurii vom face demersurile necesare la CJPC Timiş pentru a efectua o acţiune de control la producătorul SC Smithfield România SRL Timişoara.

Aceasta nu este prima abatere sau problema gasita la Kaufland. In luna octombrie magazinele Kaufland din judetul Bihor au fost amendate cu peste 225.000 de mii de lei pentru mai multe nereguli gasite de comisarii de la protectia consumatorului Bihor.

Citeste si: Magazinele Kaufland din judetul Bihor amendate si sanctionate pentru multiple nereguli. Ce au gasit inspectorii OPC Bihor (FOTO)

Extinzând controlul în baza acţiunilor tematice de control aflate în curs de desfăşurare s-au constatat următoarele:

  • În zona de grill s-au găsit produse pentru care nu se poate face dovada încadrării în data durabilităţii minimale/data limită de consum
  • Tot în zona grill Spaţii de păstrare / expunere a produselor – insalubre, cu resturi alimentare, praf, impurităţi
  • Comercializarea unor legume și fructe, depreciate calitativ, cu modificari organoleptice, puncte de mucegai, lovituri, care nu corespund categoriei de calitate declarate
Citeste si:  Tot ce ai nevoie să știi despre promoția The Lucky Ride Mr Bit

Pentru neregulile constatate comisarii CJPC BIHOR au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 40000 lei.
  • Oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 1000 lei.
  • Oprirea temporară a prestării serviciilor pentru zona gastro

Grill-ul de la Kaufland Iosia a mai fost inchis temporar si in luna octombrie, dupa ce au fost descoperite multe nereguli, mizerie si produse neconforme.

Comisarii CJPC Bihor vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Ne găsiți și pe Google News