Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi,  în serviciul sportivilor de performanță din județul Bihor
Stiri Oradea

Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi, în serviciul sportivilor de performanță din județul Bihor

Înființat în anul 1956 sub coordonarea Dr. Adamszky Francisc, Dispensarul pentru Sportivi din Oradea a asigurat asistență medicală pentru toți sportivii din județul Bihor. Sub denumirea de Policlinică Sportivă a funcționat și un cabinet de medicină dentară și unul de radiologie, completând astfel serviciile medicale oferite sportivilor.

Activitatea Policlinicii s-a pliat pe evoluția activității sportive din județul Bihor, ajungând ca, în anul 1986 policlinica să dispună de 7 medici și 14 asistenți medicali, pentru a deservi cei aproximativ 14.000 de sportivi ai județului. În anul 1988, Cabinetul de medicină sportivă al Policlinicii avea angajați 2 medici specialiști – Dr. Francisc Adamszky si Dr. Gheorghe Bonyhay și un medic rezident – Dr. Liana Cantor.

            In prezent, echipa medicală a Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi Bihor este compusă din 2 medici – Dr. Liana Cantor, medic primar medicină sportivă și Dr. Adrian Tirla, medic specialist medicină sportivă și 2 asistente medicale. Cabinetul este dotat conform standardelor și dispune de electrocadriograf, cicloergometru, spirometru și dinamometru. Este singurul cabinet de medicină sportivă din sistemul public de sănătate din Bihor.

            Sportivii de performanță se prezintă la Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi Bihor pentru a obține avizul medico-sportiv, aviz care poate fi eliberat numai de către medicul specializat în medicina sportivă, în urma efectuării consultului de specialitate și a investigațiilor paraclinice. Avizul este obligatoriu pentru practicarea sportului de performanță și participarea la antrenamente şi competiții sportive oficiale.

Principalele servicii oferite în cadrul Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi Bihor cuprind:

  • Promovarea sportului ca factor sanogenetic
  • Consultul in vederea obținerii avizului medico-sportiv
  • Antropometrie si antroposcopie
  • Explorări funcționale specifice sportului
  • Încadrarea in biotipul constituțional si funcțional specific ramurii sportive
  • Prevenția accidentarilor
  • Evaluarea si tratamentul patologiilor cauzate de practicarea sportului de performanta
  • Consiliere antidoping și combaterea dopajului in sport
  • Consiliere nutrițională
  • Prescrierea exercițiilor pentru sănătate (EPH – Exercise Prescription for Health)

            Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi face parte din Staționarul VI al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, fiind situat pe Strada Republicii, nr. 37. Consultațiile se fac doar pe bază de programare, pacienții având posibilitatea de a se programa telefonic la numărul 0259.245.069.

 

Program

 

Dr Liana Cantor – medic primar

Dr Adrian Tirla -nmedic specialist

Luni

13-20

07-14

Marți

07-14

13-20

Miercuri

13-20

07-14

Joi

07-14

13-20

Vineri

07-14 săptămânile pare ale anului

13-20 săptămânile impare ale anului

13-20 săptămânile pare ale anului

07-14 săptămânile impare ale anului

Ne găsiți și pe Google News