Alte 5 strazi din Oradea vor fi modernizate.
Stiri Oradea

Alte 5 strazi din Oradea vor fi modernizate.

În ședința Consiliului Local de ieri s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a încă 5 străzi din municipiu. Este vorba de str. Pictor Roman Mottl, str. Veteranilor și str. Episcop Radu Demetriu din cartierul Veteranilor, str. Americii din Cartierul Tokai și str. Constantin Mușat din Cartierul Tineretului.

În momentul de față toate aceste străzi au o stare tehnică necorespunzătoare cu gropi, denivelări sau sunt la un nivel de pietruire slabă, fără trotuare și fără canalizare pluvială. 

În urma lucrărilor, aceste vor fi modernizate, respectiv asfaltate, vor fi amenajate trotuarele, accesele, se va realiza canalizarea pluvială și se vor amenaja corespunzător spațiile verzi aferente.

Durata de execuție de la caz la caz va fi cuprinsă între 1 lună și 4 luni.

Valoarea estimată totală a lucrărilor de execuție (construcții +montaj) este de 9.738.932 lei.

În total vor fi modernizati aproape 3 km de stradă.