Alt tanar din Oradea prins drogat la volan. Acum are dosar penal.
Stiri Oradea

Alt tanar din Oradea prins drogat la volan. Acum are dosar penal.

Marți, 11 iulie a.c., la ora 00.07, pe strada Independenței din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul care conducea autoturismul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Ne găsiți și pe Google News