Ai deseuri voluminoase? Scapa gratis de ele sunand la Rer Vest pana in 24 decembrie
Stiri Oradea

Ai deseuri voluminoase? Scapa gratis de ele sunand la Rer Vest pana in 24 decembrie

chilipirul-zilei.ro/

Cetățenii pot să predea gratuit, până în data de 24 decembrie, deșeurile voluminoase pe care le au în gospodărie. În acest sens vor trebui să contacteze telefonic operatorul S.C Rer Vest S.A, la nr. de telefon 0721/265950.

Campania de colectare separată și transport separat a deșeurilor voluminoase provenite de la utilizatori casnici se adresează persoanelor fizice din cvartalele de locuit (blocuri) aferente asociațiilor de proprietari, dar și persoanelor  fizice din zona de case a municipiului Oradea.

Se vor putea preda obiecte precum: mobilier dezmembrat, paturi, scaune, mese, plăpumi, saltele, canapele, comode, colțare sau covoare uzate.

Cetățenii vor trebui să menționeze telefonic următoarele date: nume și prenume solicitant, adresa, tipul de deșeuri voluminoase pentru care solicita colectarea și volumul estimat al acestora.

decathlon.ro

Campania de colectare separată și transport separat a deșeurilor voluminoase provenite de la utilizatori casnici a demarat luni, 13 decembrie. Până în prezent a fost solicitată colectarea deșeurilor voluminoase de către 38 persoane fizice (din care 7 persoane din cvartalele de locuit aferente asociațiilor de proprietari și 31 persoane din zona de case).

Deșeurile voluminoase pentru care s-a solicitat până acum colectarea sunt: mobilier dezmembrat, pat, scaune, mese, plăpumi, saltele, canapele, comodă, colţar, covoare uzate, cu o greutate totală de aproximativ 1875 kg.

Deșeurile voluminoase pot fi predate luni-vineri, între orele 7:30-15:30

Primăria Oradea reamintește cetățenilor faptul că au posibilitatea să se debaraseze de aceste deșeuri de luni până vineri, între orele 7:30-15:30.

Operatorul S.C RER Vest SA va centraliza solicitările primite și va organiza colectarea la punctele de domiciliu ale persoanelor, transmițând telefonic solicitantului data și ora de colectare.

RER va colecta deșeurile voluminoase în baza bonului de confirmare emis de către acesta, care va conține următoarele informații: nume și prenume solicitant, adresa, date de identificare CI serie și nr., semnătura solicitantului.

Bonul de confirmare va conține și datele operatorului: nume și prenume conducător autospecială, nr. de înmatriculare a mijlocului de transport, volumul transportat în mc.

Obligațiile cetățenilor care solicită preluarea de la domiciliu a deşeurilor voluminoase

  • –  să dețină un contract de salubritate cu operatorul S.C RER Vest S.A și să nu prezinte restanțe privind plata serviciilor prestate către operator;
  • – să fie prezenți obligatoriu la momentul colectării deșeurilor voluminoase efectuate de către operator;
  • – să prezinte spre colectare deșeurile voluminoase demontate, dezasamblate;
  • – să depoziteze deșeurilor voluminoase la limita proprietății, cu acces direct  dinspre carosabil pentru o preluare cât mai facilă de către autospecialele RER.