AFM a publicat lista instalatorilor validati in cadrul programului de instalare de panouri fotovoltaice
Economic

AFM a publicat lista instalatorilor validati in cadrul programului de instalare de panouri fotovoltaice

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituției, lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

În cursul săptămânii viitoare, instalatorii validați se vor prezenta la sediul Administrației Fondului pentru Mediu pentru semnarea contractelor de participare, conform programării care va fi publicată pe site-ul AFM.

Începând cu data de 9 septembrie 2019, persoanele fizice se vor putea adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program

          Etapele implementării programului sunt următoarele:

  • Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanțare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerințele din ghid, iar solicitantul îndeplinește criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul.
  • Aprobarea finanțării

          Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

  • Obținerea ATR – ului:

          În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR).

  • Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor

          Se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare şi încheie cu acesta toate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii şi plata contribuţiei proprii.

  • Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

          Toate informațiile privind desfășurarea acestui program se publică pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.

Ne găsiți și pe Google News