Adio pungilor de plastic. Camera Deputatilor a adoptat legea privind interzicerea comercializarii lor
National

Adio pungilor de plastic. Camera Deputatilor a adoptat legea privind interzicerea comercializarii lor

Incepand cu 1 ianuarie 2019, comercialiarea pungilor de transport, din plastic subtire si foarte subtire cu maner vor fi interzise, potrivit deciziei finale de astazi din Parlamentul Romaniei. Comercianții vor putea pune în continuare pe piață pungi, chiar și de plastic, dar reutilizabile, în vederea reducerii deșeurilor de plastic, relatează Profit.ro.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 255 de voturi “pentru” şi o abţinere, proiectul de lege nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor, astfel că se interzice, începând cu 1 iulie, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, scrie News.ro.

Astfel, începând cu 1 iulie 2018, va fi interzisă introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner.

Începând cu 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner va fi de asemenea interzisă. Interdicția vizează pungile de transport din plastic cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni. 

Pe lângă interzicerea pungilor de plastic subțiri, noua regulă stabilește că operatorii economici care introduc pe piață ambalaje trebuie să respecte, la fabricarea de ambalaje, cerințele esențiale privind caracterul reutilizabil al ambalajelor.

Proiectul modifică Legea nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, în sensul transpunerii Directivei (UE) 2015/720 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

Ne găsiți și pe Google News