Accident rutier în Oradea: Autospecială de ambulanță implicată, două persoane rănite
Stiri Oradea

Accident rutier în Oradea: Autospecială de ambulanță implicată, două persoane rănite

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, la ora 10:35, la intersecția străzii Meiului cu Bulevardul Dimitrie Cantemir, în municipiul Oradea.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, evenimentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Oradea.

În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme și o autospecială de ambulanță, care se afla în misiune”, au declarat reprezentanții Poliției Rutiere.

Impactul s-a soldat cu rănirea a două persoane, ambele aflate în autospeciala de ambulanță, care au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

În prezent, traficul în zonă se desfășoară pe o singură bandă, alternativ, sub coordonarea polițiștilor rutieri. „Efectuăm cercetări la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale producerii accidentului”, au mai precizat anchetatorii.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a clarifica responsabilitățile și circumstanțele evenimentului rutier.

Potrivit ISU Bihor, apelul care sesiza producerea accidentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 10.35, la fața locului deplasându-se în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu ambulanța tip C și autospeciala medicului de urgență, respectiv un echipaj al SAJ.
Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate și asistate medical la fața locului, trei dintre acestea (ambulanțierul, asistenta și pacientul din ambulanța SAJ), fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.

Foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News