Accident mortal pe DN 1, in apropiere de Urvind, un pieton a fost acrosat de un TIR
Stiri Bihor

Accident mortal pe DN 1, in apropiere de Urvind, un pieton a fost acrosat de un TIR

Duminică,14 mai a.c., la ora 13.14, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, în afara localității bihorene Urvind, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un pieton a fost lovit de către un autovehicul.

Polițiștii rutieri din Aleșd s-au deplasat cu operativitate la fața locului, constatând că, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un bărbat de 46 de ani, din județul Mureș, care se afla într-o parcare de la intrarea în localitatea Urvind, a pătruns brusc pe partea carosabilă a D.N.1, fiind accidentat de un autocamion cu semiremorcă, condus, înspre Aleșd, de un bărbat de 40 de ani, din județul Sibiu.

Din nefericire, în urma accidentului, bărbatul de 46 de ani, din județul Mureș, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, la fața locului.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Foto: Info Trafic Bihor

 

Ne găsiți și pe Google News