În cursul acestei dimineți, în jurul orei 07.42, pe DN 1, în afara localității bihorene Aușeu s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism, transmite IPJ Bihor.
În urma accidentului rutier, două persoane, conducătorul autoturismului și un pasager al său, au fost încarcerate, în acest moment li se acordă îngrijiri medicale de urgență la fața locului, urmând să fie transportate la spital cu un elicopter SMURD.
Pompierii au evacuat cele două două victime. Echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare în cazul amândurora.
UPDATE, ora 08:55: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, ambele victime, un bărbat de 36 de ani și o tânăra de 20 de ani, au decedat la fața locului.
Pompierii militari intervin în momentul de față pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs între un TIR și un autoturism, pe raza localității Aușeu, în urma căruia , cele două persoane din autoturism au rămas încarcerate, acestea aflându-se în stop cardio-respirator. La fața locului acționează trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD și un echipaj al SAJ. Lt. col. Camelia Roșca
În prezent, traficul rutier este blocat și deviat printr-o parcare, paralelă cu drumul național, fiind dirijat de polițiștii rutieri.
UPDATE, ora 09:25: S-a reluat traficul alternativ, pe un sens
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetări la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.




Un comentariu