Accident grav cu 7 persoane, in care au fost implicate 3 autoturisme, in Salard. Victimele au fost transportate la spital
Stiri Bihor

Accident grav cu 7 persoane, in care au fost implicate 3 autoturisme, in Salard. Victimele au fost transportate la spital

Luni, 28 decembrie a.c., în jurul orei 12.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 191, pe raza localității Sălard, eveniment în care au fost implicate șapte persoane aflate în trei autoturisme.

La fața locului s-au deplasat de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Sălard, din care unul de paramedici, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu autospeciala de transport victime multiple.

Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au procedat la  acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență celor șase persoane rănite, printre care și un minor, în vârstă de 16 ani. Victimele, care prezentau diferite traumatisme și contuzii (cinci dintre acestea aflate în cod verde medical și una, în cod galben medical) au fost transportate ulterior la  spital (cinci la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea și o victimă, la Spitalul Marghita), de către echipajele SMURD.