Accident fatal, in aceasta dimineata, pentru o femeie din localitatea bihoreana Madaras.
Stiri Bihor

Accident fatal, in aceasta dimineata, pentru o femeie din localitatea bihoreana Madaras.

Marți, 3 martie a.c., ora 09.30, în parcarea unui restaurant din localitatea bihoreană Mădăras, un bărbat de 49 de ani, din Polonia, în timp ce efectua manevra de mers înapoi la volanul unui ansamblu auto format din autotren cu semiremorcă, a acroșat o femeie de 32 de ani, din Mădăras, care se afla în spatele ansamblului auto.

În urma impactului, femeia s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fiind acroșată de roțile din partea dreaptă a semiremorcii.

În urma accidentului rutier, femeia de 32 de ani a suferit leziuni care i-au provocat decesul.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Foto: arhiva

loading...