A început seria întâlnirilor din cadrul proiectului ARTNOUVEAU 2
Stiri Oradea

A început seria întâlnirilor din cadrul proiectului ARTNOUVEAU 2

noriel.ro

În calitate de lider al proiectului „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau – acronim ARTNOUVEAU 2”, Primăria Oradea prin Instituția Arhitectului Șef a început la Casa Darvas La Roche seria întâlnirilor cu ceilalți 8 parteneri implicați, din 6 ţări europene.

În cadrul acestora, fiecare reprezentant al instituțiilor implicate și-a prezentat stadiul implementării proiectului.

Municipalitatea a fost reprezentată de doamna Adriana Lipoveanu – directorul adjunct al Instituției Arhitectului Șef.

Reamintim că Instituția Arhitectului Șef a accesat anul trecut acest proiect, care a fost a fost selectat câștigător dintr-un total de 276 de proiecte.

decathlon.ro

„Obiectivul nostru este valorificarea patrimoniului Art Nouveau al orașului Oradea, care se reflectă atât în arhitectură, cât și în celelalte elemente mobile caracteristice și, nu în ultimul rând, promovarea acestor valori culturale atât în țară, cât și în străinătate. Una dintre activităţile noastre realizate deja în cadrul acestui proiect a fost celebrarea Zile Mondiale Art Nouveau 2021, la începutul lunii iunie, care a devenit deja o tradiție în Oradea, fiind la a IV-a ediție”, a precizat doamna Adriana Lipoveanu.

Reamintim că partenerii implicați în proiectul ARTNOVEAU 2 sunt: Primăria Oradea în calitate de lider de proiect, Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor, care devine partener în locul Muzeului Orașului Oradea, preluând toate activitățile asumate de acesta, Institutul Național al Patrimoniului – România, Muzeul de Arte Aplicate – Budapesta, Muzeul de Arte aplicate – Viena, Muzeul de Arte și Meșteșuguri – Zagreb, Universitatea Tehnică din Bratislava, Universitatea Kodolanyi Janos – Ungaria și Institutul Național de Protecție a Monumentelor Culturale Serbia.

Scopul principal al proiectului este de a consolida identitatea culturală şi patrimoniul Art Nouveau din regiunea Dunării printr-un set de activităţi de cercetare, schimb de bune practici, iniţiative educaţionale, expoziţionale şi de promovare. Cele mai importante axe ale proiectului Art Nouveau 2 sunt: dezvoltarea educației și a cercetării profesionale în ceea ce privește cunoașterea curentului Art Nouveau, planificarea urbană, promovarea patrimoniului Art Nouveau .

Prin acest proiect, Primăria Oradea are la dispoziție un buget total de 257.000 euro, din care 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene, 13% cofinanțarea asigurată de Guvernul României și 2% contribuția proprie a Primăriei.

Instituția Arhitectului Șef folosește bugetul care îi revine prin proiect pentru realizarea următoarelor obiective: elaborarea unui studiu de mobilitate în partea centrală a orașului; elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru transformarea unui spațiu public identificat pe baza studiului de mobilitate într-un spațiu care să favorizeze mobilitatea sustenabilă; organizarea unei școli de vară pentru urbaniștii din Oradea, care va reuni urbaniști din toate țările participante la proiect, școală al cărei scop este realizarea unui schimb de experiență cu unii dintre cei mai buni arhitecți din Europa; un curs de instruire a ghizilor de turism orădeni, în sensul promovării patrimoniului Art Nouveau; realizarea unui set de materiale de promovare a patrimoniului Art Nouveau a orașului și distribuirea acestora către operatorii de turism, dar și organizarea Zilei Mondiale Art Nouveau în 2021 și 2022.

De asemenea, Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor, care devine partener în proiect în locul Muzeul Orașului Oradea, beneficiază de un buget total de 98.605 euro, din care 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene, 13% cofinanțarea asigurată de Guvernul României și 2% contribuția proprie a Primăriei.

Astfel, fundația va fi implicată în proiect în colaborare cu partenerii prin dezvoltarea unor programe educaționale pentru tineri, respectiv organizarea unei expoziții. Acestea vor fi completate de o serie de filme şi spoturi de promovare a Art Nouveau-ului orădean. Scopul acestor activități este de a prezenta frumusețea și particularitățile patrimoniului Art Nouveau local, respectiv de a dezvolta în comunitate aprecierea față de moștenirea culturală.