Anunțuri publicitare
A inceput reabilitarea Palatului Rimanóczy Kálmán Senior
Stiri Oradea

A inceput reabilitarea Palatului Rimanóczy Kálmán Senior

Palatul Rimanóczy Kálmán Senior, situat în Parcul Traian nr. 1, a fost selectat în anul 2018 pentru a fi reabilitat în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. Proiectul se realizează ca urmare a stării avansate de degradare a clădirii, atât în ceea ce privește tâmplăria și acoperișul, cât și la nivelul învelitorilor și al tencuielilor.

Cunoscut și sub denumirea „Casa Venețiană”, palatul Rimanóczy Kálmán Sr se află la intersecția străzilor Republicii şi Parcul Traian, specialiştii datând construcția în anul 1905. Realizat în stil eclectic, el este o copie, la o altă scară şi evident mult simplificată, a palatului veneţian Cá d’Oro. Evoluția în timp a clădirii a fost marcată atât de o degradare fizică, cât și de intervenții neconforme. În vederea readucerii clădirii la standardele estetice și vizuale care au consacrat-o ca un obiectiv arhitectural reprezentativ pentru Oradea, sunt propuse următoarele intervenții: înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei, ignifugarea și tratarea antibacteriologică a tuturor elementelor de lemn din interiorul podului, indiferent dacă acestea sunt elemente structurale ale șarpantei sau subansambluri nestructurale ale acesteia, schimbarea integrală a învelitorii, refacerea șorțurilor din tablă zincată de la nivelul doliilor și al bazei învelitorii, rezidiri locale ale coșurilor de fum, evacuarea obiectelor depozitate în incinta podului, igienizarea suprafețelor din lemn și din zidărie aparentă din interiorul podului, etanșeizarea integrală a accesului în pod, evitându-se astfel accesul păsărilor, refacerea tencuielilor și a zugrăvelilor atât la fațadele exterioare, cât și la cele interioare cu materiale poroase, îndepărtarea cablurilor de la nivelul fațadelor, restaurarea integrală și unitară a tâmplăriilor spațiilor locative, restaurarea sau implementarea unitară a sistemelor de rolete de la ferestre, zugrăveli cromatice, refacerea elementelor decorative din stuc după martorii existenți încă in situ, confecționarea sau restaurarea elementelor decorative din tablă de zinc de la baza învelitorii, cu respectarea integrală a formei acestora precum și cu păstrarea modului original de prindere al acestora de structura clădirii, restaurarea integrală a feroneriilor, inclusiv vopsirea acestora.

Stadiul actual al execuției lucrărilor

Amplasamentul a fost predat executantului în data de 10 octombrie 2018. De la emiterea ordinului de începere și până în prezent au fost executate lucrări privind organizarea de șantier, evacuarea obiectelor depozitate în incinta podului, respectiv a deșeurilor animale din incinta podului, desfacerea și refacerea tencuielilor la pereții situați în curtea secundară de lumină, aflându-se în curs de execuție finisajele exterioare la pereți. Au fost de asemenea montate schelele pe fațada situată înspre Parcul Traian, urmând să se execute lucrările de desfacere a tencuielilor începând cu data de 12 noiembrie 2018.

În acest moment se află în curs de execuție înlocuirea învelitorii și a elementelor de șarpantă la acoperiș, în zona  dinspre  curtea de lumină.

Lucrările de restaurare și reabilitare a fațadelor și învelitorii își propun să redea clădirii nu doar un aspect cât mai apropiat de imaginea sa istorică originală, dar și să contribuie la îmbunătățirea și optimizarea modului de comportare în timp a imobilului.

În plan urbanistic, reabilitarea clădirii înseamnă atât recâștigarea acestui imobil pentru comunitate, cât și o contribuție la întregirea imaginii edilitare generale a zonei centrale a municipiului Oradea.

Valoarea investiției este de 2.982.175,84 lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni. Lucrările sunt executate de asocierea Drum Asfalt SRL – SC Trameco SA.

loading...