37 de familii din Oradea, care si-au sarbatorit “Nunta de Aur”, au fost premiate cu 500 de lei de Primaria Oradea
Stiri Oradea

37 de familii din Oradea, care si-au sarbatorit “Nunta de Aur”, au fost premiate cu 500 de lei de Primaria Oradea

Primăria Oradea, prin Compartimentul de Stare Civilă, în baza HCL nr.68/2008, a organizat în sala „Traian Moşoiu” ultima festivitate de premiere din acest an a familiilor care au împlinit  50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea.

Cu această ocazie au fost invitate 37 de familii care şi-au sărbătorit „Nunta de Aur”. Acestea au fost felicitate de viceprimarul Mircea Mălan, prin acordarea unei diplome de fidelitate, însoţită de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.

În numele Primăriei Oradea, al meu și al primarului Ilie Bolojan, vă mulțumesc pentru că ne onorați cu prezența dumneavoastră aici. De ani buni, orașul nostru parcurge un proces de dezvoltare accelerat, chiar în aceste zile despre Oradea se vorbește de aici din Piața Unirii, în această săptămână, că ar fi orașul faptelor bune. Asta face ca tot mai mulți orădeni să fie mândri de orașul în care trăiesc. Însă aceste fapte bune despre care se vorbește nu se reduc la faptele pe care le facem noi, cei care suntem astăzi în Primărie, nici la faptele pe care le facem noi, cei care facem parte din generațiile active, ci se referă la toate faptele pe care le-au făcut orădenii, generație după generație, pentru ca orașul nostru să ajungă astăzi ceea ce este. Pentru a ne arăta respectul și mulțumirea față de acei orădeni care au participat la dezvoltarea acestui oraș de-a lungul timpului, și care astăzi reprezintă pentru noi și un model în ceea ce privește fidelitatea, continuitatea, respectul, orădeni care au reușit să trăiască împreună ca soț și soție o jumătate de veac, trecând peste toate greutățile și dificultățile vieții, Primăria Oradea organizează acest eveniment intitulat Nunta de Aur. Este un prilej de a vă mulțumi, de a vă transmite prețuirea noastră, iar eu doresc să vă mulțumesc și pentru ceea ce veți face în continuare, pentru că avem nevoie de dumneavoastră“, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

La sfârșitul ceremoniei, acesta le-a mulțumit familiilor pentru prezență, urându-le în numele Primăriei Oradea, al domnului primar Ilie Bolojan și al tuturor colegilor din Primărie, sănătate și toate cele bune, precum și Sărbători Fericite.

Primăria Oradea reamintește cetăţenilor municipiului Oradea că, în conformitate cu HCL nr.867/2005, se acordă un premiu în bani  în valoare de 1.000 lei persoanelor care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani şi au domiciliul în municipiul Oradea.

Compartimentul de Stare Civilă primeşte în continuare cereri la camera 12, parter, în clădirea primăriei. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0259/408824. 

loading...