29 cetăţeni din Turcia si Siria ascunşi într-un automarfar, depistați de poliţiştii de frontieră bihoreni
Stiri Bihor

29 cetăţeni din Turcia si Siria ascunşi într-un automarfar, depistați de poliţiştii de frontieră bihoreni

În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni în acest sfârșit de săptămână, au fost depistați, ascunşi în trei automarfare conduse de şoferi români şi bulgari, 40 de cetăţeni din Turcia, Afganistan Siria și Pakistan care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria .

În data de 05.02.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Borș au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar în care se aflau doi cetăţeni români. Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunși douăzeci și nouă cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Turcia și Siria cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, toți fiind solicitanţi de azil.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand și Nădlac II au efectuat controlul amănunțit asupra a două automarfare conduse de doi cetățeni bulgari . Acestea erau înmatriculate în Slovacia, respectiv Bulgaria și transportau conform documentelor de însoțire a mărfii piese auto și țevi metalice pentru societăți comerciale din Slovacia și Germania.În urma verificărilor, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi unsprezece cetăţeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 11 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.