250 de trotinete Bolt opereaza deja in Oradea. Primaria va amenda utilizatorii care nu respecta regulamentul de utilizare a trotinetelor
Stiri Oradea

250 de trotinete Bolt opereaza deja in Oradea. Primaria va amenda utilizatorii care nu respecta regulamentul de utilizare a trotinetelor

Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, lansează serviciile de închiriere de trotinete electrice în Oradea și, astfel, își consolidează prezența în acest oraș. Până astăzi, compania estoniană era prezentă aici cu serviciile de transport la cerere.

Bolt Operation Ou a primit avizul comisiei de circulație din cadrul Primăriei Oradea pentru 25 de amplasamente destinate trotinetelor electrice. Avizul este valabil până la sfârșitul lunii mai, fiind depusă și o cerere pentru prelungirea acestuia.

Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt Romania, a declarat: „Micromobilitatea devine un serviciu solicitat și dorit de oameni, în tot mai multe locuri din țară, iar lansarea noastră de la Oradea nu e întâmplătoare. Misiunea Bolt este aceea de a contribui la construirea de orașe sustenabile, pentru oameni, nu pentru mașini. Ea se aliniază principiilor europene în materie de mobilitate și sustenabilitate, principii pe care, în Oradea, le vedem reflectate peste tot, de la proiectele actuale de modernizare, la planurile pentru dezvoltarea viitoare. În acest context, integrarea trotinetelor Bolt în sistemul de transport urban din Oradea a venit natural.”

Potrivit regulamentului privind utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Oradea, utilizatorii acestora trebuie să aibă cel puţin 14 ani şi să circule pe şosea, pe banda întâi, cu excepţia zonelor unde sunt amenajate piste pentru biciclişti, situaţie în care trebuie să le folosească pe acestea. Totodată, casca de protecție este obligatorie pentru cei care au vârsta sub 14 ani.

interlink.ro

Se poate circula cu trotineta pe trotuare doar dacă este desenată o pistă pentru biciclete, sau pe aleile din parcuri dacă nu încurcă pietonii.

Viteza maximă cu care pot circula trotinetele electrice în Oradea este de 25 km/h, sau de 10km/h în pieţele Unirii şi Ferdinand, precum și zona podului Sf. Ladislau.

Potrivit regulamentului, trotinetele nu pot staţiona şi nici nu pot fi parcate: pe carosabil, în staţiile de transport public, în staţiile pentru taxi, pe locurile de parcare ale maşinilor, pe trecerile de pietoni, pe pistele pentru biciclişti, pe spaţiile verzi sau în zone de acces auto.

Încălcarea regulilor de circulaţie sau de staţionare poate fi sancţionată cu amenzi între 200 şi 400 lei, care pot fi aplicate atât de poliţiştii rutieri, cât şi de cei locali.

Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze ”Modul începător” atunci când folosesc o trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă cu atenție setul de recomandări și măsuri de siguranță din aplicație. Acestea sunt extrem de simple și utile, printre altele, utilizatorii fiind rugați:

  • să conducă și să parcheze trotinetele numai în locurile permise;
  • să conducă în linie dreaptă, evitând virajele strânse, pe drumurile publice și pe pistele de biciclete (în lipsa pistelor de biciclete, circulația este permisă numai pe sectoarele de drum cu viteză maximă de 50 km/h);
  • să aibă asupra lor un act de identitate.

De asemenea, aplicația le indică să NU folosească trotinetele:

  • pe ploaie sau vânt puternic, în condiții de polei sau ceață;
  • dacă se află sub influența oricăror substanțe toxice;
  • pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete.

Trotinetele reprezintă un mijloc rapid și accesibil de transport, care ajută la decongestionarea traficului din oraș. De aceea, și parcarea acestora este foarte importantă pentru menținerea străzilor și spațiilor pietonale accesibile. Regulile de parcare corectă a trotinetelor în Oradea le găsiți aici. Printre altele, utilizatorilor li se recomandă să nu parcheze trotinetele:         

  • pe partea carosabilă în timpul nopții;
  • în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației;
  • în zona stațiilor taxi, pe toată lungimea stației;
  • în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme;
  • în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii;
  • pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni și biciclete;
  • în zona acceselor auto și pietonale;
  • pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor;
  • pe spațiile verzi;
  • în intersecții;
  • pe șantierele în lucru de pe domeniul public.
  • în zonele unde este permis accesul la diverse amenajări (fântâni arteziene, vestigii, intrări în spații comerciale și turistice, etc.)

Deblocarea trotinetelor Bolt este gratuită, iar prețul curselor este de 0,65 lei pe minut. Cei care nu au deja instalată aplicația Bolt pentru serviciile de ride-hailing, pot să o descarce de pe Google Play, Apple Store sau HUAWEI AppGallery și să o instaleze. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă – în aplicație (stânga, jos), iar atingerea acesteia îi va duce în interfața de închiriere. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR. Parcarea trotinetelor în afara zonelor desemnate este penalizată cu suma de 150 de lei.

Ne găsești și pe Google News