12 retete traditionale din Bihor vor fi declarate Specialitate Tradițională Garantată.
Diverse

12 retete traditionale din Bihor vor fi declarate Specialitate Tradițională Garantată.

Ieri, 12 decembrie, a avut loc conferința de presă care a marcat închiderea unui proiect realizat cu fonduri europene, prin buna colaborare dintre județele Bihor din România și Hajdú-Bihar din Ungaria.

Proiectul „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú-Bihar” a fost implementat de Agenția de Management al Destinației Bihor- ca lider, împreună cu partenerii săi: Parohia Ortodoxă din Körösszegapáti, Ungaria (Körösszegapáti Román Ortodox Parókia), Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Parohia Reformată Episcopia-Bihor, Parohia Ortodoxă Ioșia-Nord și Mănăstirea Izbuc.

Proiectul, finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2014-2020, INTERREG V-A, a avut ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor turistice și meșteșugărești în regiunea transfrontalieră și a avut o valoare totală de 2.718.106 de euro.

Realizările cheie sunt:

  1. Cursuri de formare profesională: Peste 1100 de persoane au fost calificate în domenii precum turism, turism cultural, ospitalitate, cultură, competențe antreprenoriale și meșteșuguri tradiționale;
  2. Evenimente organizate: 22 de evenimente, inclusiv târguri, festivaluri, ateliere de lucru și ture de cicloturism;
  3. Centre pentru specializare și suport: 6 centre policentrice au fost construite sau reabilitate, oferind suport în domeniul industriei turistice și a altor domenii;
  4. Restaurarea patrimoniului cultural: Printre realizările proiectului se numără restaurarea orgii din Catedrala Romano-Catolică din Oradea;
  5. Realizarea unui rețetar cu 49 de preparate tradiționale din Bihor: Preparate românești, maghiare, slovace și evreiești, culese de la localnicii din satele bihorene.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a precizat: „Dorim cu toții să sprijinim dezvoltarea turismului prin valorificarea specificului local din județul Bihor și Hajdú-Bihar. Acest lucru este cu atât mai frumos și mai important cu cât este realizat prin implicarea bisericilor”.

Noi am cules 49 de rețete traditionale din Bihor și am depus înregistrarea acestora la Minisrerul Agriculturii. Procedura este încă în desfășurare și sperăm ca până la finalul anului sau cel târziu până în martie anul viitor, Ministerul să ne ofere aceste certificări. E o procedură care presupune vizite în teren, gătirea acestor rețete în județul Bihor. Dintre cele 49, doar 12 s-au calificat ca fiind rețete foarte specifice zonei noastre”, a declarant Mihai Jurca, președintele AMD Bihor.

Au fost realizate 12 clipuri video care promovează cele 12 rețete tradiționale depuse la Ministerul Agriculturii pentru certificarea în schema de calitate europeană Specialitate Tradițională Garantată.

Cele 12 rețete sunt:

  • „Sarmale cu păsat DE BIHOR”
  • ”Caltaboș cu păsat DE BIHOR”
  • ”Loște cu curechi DE BIHOR”
  • ”Cici DE BIHOR”
  • ”Plăcintă pe fier DE BIHOR”
  • ”Plăcintă în foi ca la Beiuș”
  • „Varză cu carne DE BIHOR”
  • „Găluște cu brânză și slănină DE BIHOR”
  • ”Ghiveci cu legume DE BIHOR ”
  • „Tocană de unghii de porc DE BIHOR”
  • „Ou cu ceapă DE BIHOR”
  • ” Zamă cu pitoance ca la Budureasa”.

Una dintre cele mai importante realizări ale acestui proiect este restaurarea orgii Catedralei Romano-Catolice din Complexul Baroc din Oradea. Orga este o donație a Împărătesei Maria Tereza la inaugurarea Catedralei, în secolul al XVIII-lea.

Instrumentul este unic în sud-estul Europei și oferă o tonalitate cu totul aparte, specifică perioadei baroce. Eu sunt foarte recunoscător că am reușit să realizăm această lucrare cu specialiști de la noi din țară. Din punct de vedere tehnic, orga are 37 de registre, în total 2.306 de tuburi și din acestea. 153 de tuburi sunt încă originale din secolul al XVIII-lea. Cel mai mic tub este de 11 milimetri, iar cel mai mare de 6 metri”, a precizat P.S Böcskei Ladislau, episcopul romano-catolic de Oradea.

Episcopul romano-catolic de Oradea le-a oferit simbolic câte un tub de orgă vicepreședintelui Consiliului Județean Bihor și partenerilor din proiect prezenți la evenimentul de astăzi.

Conferința de presă de la sediul Consiliului Județean Bihor, care a marcat închiderea proiectului, a fost susținută de Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mihai Jurca, președintele Agenției de Management al Destinației Bihor, P.S Böcskei Ladislau, episcopul romano-catolic de Oradea, preotul Szigeti Ferenț, de la Parohia Reformată Oradea- Episcopia Bihor, preotul Felix Vasile Bicăzan, de la Parohia Ortodoxă Română Oradea Ioșia-Nord și preotul Antonie Vas, de la Sfânta Mănăstire Izbuc.

Ne găsiți și pe Google News