Vitezoman, prins de radar, in timp ce circula prin Hidiselul de Sus cu 127 km/h
Stiri Bihor

Vitezoman, prins de radar, in timp ce circula prin Hidiselul de Sus cu 127 km/h

Miercuri, 30 mai a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii, informeaza IPJ Bihor

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 185 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 65.035 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut opt permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare şi au fost constatate șapte tamponări.

107 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 27 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.   

Astfel, joi, 31 mai a.c., la ora 00.10, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Hidişelul de Sus a fost depistat în trafic un tânăr localnic de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 127 km/h, înregistrată radar.

Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

Ne găsiți și pe Google News