Un barbat din Salonta a ajuns la spital, dupa ce a fost izbit de o masina scapata de sub control.
Stiri Bihor

Un barbat din Salonta a ajuns la spital, dupa ce a fost izbit de o masina scapata de sub control.

Marți, 22 ianuarie a.c., la ora 18.47, pe D.N. 79/B, în afara municipiului Salonta, un bărbat de 53 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Salonta – Vama Salonta, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.

Astfel, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a  pătruns pe sensul opus de circulație, a acroșat un parapet și ulterior a acroșat cu partea frontală a autoturismului un bărbat de 37 de ani, din Salonta, care se angajase în traversarea parții carosabile prin loc nemarcat şi nesemnalizat.

În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză pentru documentarea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Ne găsiți și pe Google News