Transportatori de persoane controlati de politistii rutieri, pe ruta Oradea – Beius. Pasageri nemultumiti
Stiri Bihor

Transportatori de persoane controlati de politistii rutieri, pe ruta Oradea – Beius. Pasageri nemultumiti

Politistii rutieri din Beius efectueaza de mai bine de o luna controale tematice, in trafic, in incercarea de a stopa pirateria cu transportul de persoane, lipsa emiterii de bilete, dar si supraincarcarea microbuzelor cu calatori, peste numarul de pasageri prevazut in certificatul de inmatriculare.

Astfel in zona municipiului Beius, pe DN76, intre Oradea si Beius, au fost aplicate pana acum 15 sanctiuni pentru efectuarea de transport contracost, in mod repetat, conducatorilor auto care nu poseda autorizatie taxi„, a transmis pentru InfoORadea, Ioana Lascau, purtatorul de cuvant IPJ Bihor.

Ioana Lascau a mai completat: „De asemenea, au fost aplicate sanctiuni cu amenda de 5000 de lei, fiecare, suspendarea placutelor si a certificatului de inmatriculare„.

Din informatiile noastre, chiar in cursul zilei de ieri a fost aplicat unui transportator o amenda de 4000 de lei, pentru ca din 14 calatori doar 3 aveau bilete de calatorie emise de sofer.

In cursul zilei de azi, un alt transportator a fost amendat cu 870 de lei pentru ca avea mai multi pasageri la bord, decat locurile prevazute in certificatul de inmatriculare.

Saptamana trecuta, pe grupul de facebook, Oradea Suntem Noi, un utilizaror semnala faptul ca o firma de transport inghesuia oamenii pe culoar si pe scaune, pentru a incapea mai multi si probabil pentru a incasa mai multi bani.

Primul și cu siguranță ultimul meu traseu. În mașină erau legal 22 de locuri: câte 3 persoane pe 2 scaune, undeva la 10 în picioare, cerându-ne să ne îngrămădim mai tare ca să încapă mai multe persoane„, spune o pasagera, care confirma ca a calatorit in data de 06.07, cu firma BUStrans pe ruta Oradea-Beius-Stei, la ora 08:30.

Un alt utilizator explica ca a trecut prin aceleasi probleme, dar cu alt transportator si ca trimis o sesizare la Consiliul Judetean, care nici macar nu a fost luata in considerare.

control politie dusesti
Control politie Dusesti

Una peste alta, cunoastem cu totii problema transportului judetean, facut cu microbuze suprapopulate, defecte, cu soferi ce fac evaziune fiscala sau au un comportament necivilizat fata de calatori. Totusi, depinde de noi daca dorim sa lasam lucrurile in acest fel sau sa luam atitudine, sa semnalam aceste derapaje si sa ii sanctionam, astfel incat, in timp, sa beneficiem de un transport curat, sigur si profesionist.

Foto: Oradea Suntem Noi

Ne găsiți și pe Google News