Teatrul Szigligeti a pus in vanzare bilete şi abonamente pentru Festivalul „HolnapUtán”
Cultura

Teatrul Szigligeti a pus in vanzare bilete şi abonamente pentru Festivalul „HolnapUtán”

Vineri, 9 februarie 2018, va începe vânzarea biletelor şi a abonamentelor pentru noua ediţie a Festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”), care va avea loc între 20—25 martie.

Obiectivul festivalului este acela ca, prin spectacolele invitate şi programele complementare, să iniţieze un real dialog între personalităţile de renume din lumea teatrului, artiştii tineri şi public. La întocmirea programului, am avut în vedere misiunea Teatrului Szigligeti, acela de a ne adresa cât mai multor artişti debutanţi care au pus pe scenă producţii de calitate, dar şi îndrăgite de către public, în cadrul celor mai importante ateliere de teatru din regiune.

Totodată, faptul că seria de evenimente reuneşte mai multe forme de artă este un prilej pentru a tematiza probleme actuale care îi privesc pe tineri, în aşa fel încât să ne orientăm după tendinţele contemporane din domeniul teatrului, artelor plastice şi muzicii, folosind cele mai importante spaţii culturale din oraş. Aşadar, pe lângă evenimentele teatrale, va avea loc şi un workshop dedicat academiilor de teatru maghiare din regiune, concertul a două formaţii de actori, un vernisaj de expoziţie, dar şi lansarea noii ediţii a Revistei Culturale „Várad”.

În cadrul programului celei de-a şasea ediţii apar 13 spectacole prezentate de 11 trupe renumite din țară și din Ungaria, respectiv: Teatrul Katona József de la Budapesta, Teatrul Vörösmarty de la Székesfehérvár, Teatrul Tamási Áron de la Sfântu Gheorghe, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timişoara, Waitingroom Project de al Cluj-Napoca, Academia de Teatru și Film (Budapesta), UBB Cluj – Facultatea de Teatru și Televiziune,respectiv UAT Târgu Mureș.

În acest an, vă oferim două tipuri de abonamente de festival:

Abomanent „HolnapUtán” – valabil pentru trei spectacole în Sala Mare, la alegere. Preţ: 60 RON

Spectacolele din care puteţi alege: „August”, „Acasă”, „Deşteptarea primăverii”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Leonce şi Lena”, „Cum vă place SZFE”, „Nora – Crăciun la familia Helmer”

Abonament Studio „HolnapUtán” – valabil pentru trei spectacole studio, la alegere. Preţ: 40 RON

Spectacolele din care puteţi alege: „Bară şi autogol”, „Misiunea Banul Bánk”, „Cum vă place UBB”, „Romeo şi Julieta UBB”

Programul complet al festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”)

 

  • Marți, 20 martie, ora 20, Studioul Szigligeti

BARĂ ȘI AUTOGOL (supratitrat în limba română)

r.: Tasnádi-Sáhy Péter

Teatrul Szigligeti Oradea

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  •  Miercuri, 21 martie, ora 17, Sala Mare (format studio)

AUGUST (spectacol nonverbal)

r.: Balázs Zsoltán

Universitatea de Arte Târgu-Mureș

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Miercuri, 21 martie, ora 21, Sala Mare (format studio)

ACASĂ (spectacol de teatru-dans)

r.: Györfi Csaba

Atelierul de Dans Duna

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Joi, 22 martie, ora 17, Studioul Szigligeti

MISIUNEA BANUL BÁNK

r.: Vidnyánszky Attila

Universitatea din Kaposvár

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Joi, 22 martie, ora 19, Sala Arcadia

DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII (supratitrat în limba română)

r.: Horváth Anna

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara

Preţ bilet: 25 RON (preţ întreg), 20 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Vineri, 23 martie, ora 17:00, Casa de cultură a sindicatelor (format studio)

LEONCE ȘI LENA

r.: Kovács D. Dániel

Teatrul Vörösmarty, Székesfehérvár

Preţ bilet: 30 RON (preţ întreg), 20 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Vineri, 23 martie, ora 19, Sala Mare

GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA (supratitrat în limba română)

r.: Sardar Tagirovsky

Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe

Preţ bilet: lojă, parter: 30 RON, balcon: 20 RON

  •  Sâmbătă, 24 martie, ora 17, Studioul Szigligeti

CUM VĂ PLACE

r.: Keresztes Attila

UBB Cluj, Facultatea de Teatru și Televiziune

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Sâmbătă, 24 martie, ora 19, Sala Arcadia

CUM VĂ PLACE

r.: Vidnyánszky Attila jr.

Academia de Teatru și Film, Budapesta

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Duminică, 25 martie, ora 17, Studioul Szigligeti

ROMEO ȘI JULIETA

r.: Keresztes Attila

UBB Cluj, Facultatea de Teatru și Televiziune

Preţ bilet: 20 RON (preţ întreg), 15 RON (elevi, studenţi şi pensionari)

  • Duminică, 25 martie, ora 19, Sala Mare

NORA – CRĂCIUN LA FAMILIA HELMER (supratitrat în limba engleză)

r.: Székely Kriszta

Teatrul Katona József, Budapesta

Preţ bilet: lojă, parter: 35 RON, balcon: 25 RON

Agenţia de bilete a Teatrului Szigligeti este deschisă de luni până vineri între orele 14-19, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolelor.

Ne găsiți și pe Google News