Stadiul lucrarilor la noua „Piata 100” din Oradea (fosta Obor). Ce dotari va avea aceasta (FOTO)
Stiri Oradea

Stadiul lucrarilor la noua „Piata 100” din Oradea (fosta Obor). Ce dotari va avea aceasta (FOTO)

Directorul Administrației Domeniului Public, dl. Liviu Andrica  a susținut azi, 2 august  2018, o conferință de presă în teren, la care a prezentat stadiul lucrărilor de amenajare a noii „Pieței 100”, unde se va muta actuala Piață Obor. Relocarea Pieței Obor este necesară deoarece pe amplasamentul acesteia se va construi Sala de Sport Polivalentă.

Lucrările de amenajare a noii piețe se apropie de final, urmând să fie gata până la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. După finalizarea lucrărilor se va trece la mutarea pieței, iar orădenii se vor putea îndrepta spre noua locație a „Pieței 100”, situată pe șoseaua de centură, vizavi de Cartierul Europa.

Se va numi Piața 100, deoarece dorim să evocăm momentul istoric al desăvârșirii statului național român, 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, precum și cei 100 de ani de administrație românească în Oradea, care se împlinesc în 2019„, a spus directorul Liviu Andrica.

Lucrările de amenajare a noii piețe sunt executate de asocierea S.C Trameco SA, S.C Drumuri Bihor SA și S.C Drum Asfalt SRL.

Suprafața amenajată este de 8,3 ha, mai mare cu peste trei hectare decât actuala locație. Din această suprafață, 2000 mp revin construcțiilor, și anume o clădire administrativă, 32 de chioșcuri de alimentație publică și patru toalete publice. De asemenea, vor fi amenajate 1.216 locuri pentru vânzare de antichități, haine și alte obiecte.

Pentru vânzarea de autoturisme vor fi destinate 830 de locuri. Tot în sectorul auto vor fi realizate alei auto și pietonale, o parcare cu 614 locuri pentru autoturisme și 14 locuri pentru microbuze. Proiectul include și amenajarea unor spații verzi, împrejmuirea locației cu gard de beton, precum și introducerea utilităților, respectiv iluminatul public, racordarea la rețeaua de apă-canal și curent electric.

Ne găsiți și pe Google News