„Serata in stil vienez”, un eveniment organizat de Liceul Don Orione la Teatrul Regina Maria
Cultura

„Serata in stil vienez”, un eveniment organizat de Liceul Don Orione la Teatrul Regina Maria

În 29 ianuarie 2018 de la ora 18.00 Teatrul „Regina Maria” este gazda unui spectacol deosebit, intitulat „Serată în stil vienez”. Evenimentul este organizat de către Liceul „Don Orione” prin Consiliul școlar al elevilor, în colaborare cu Clubul sportiv „Exclusive Dance” și Teatrul de copii, Oradea.

Serata în stil vienez are ca obiectiv prezentarea adolescenței dintr-o altă perspectivă, cea a eleganței, bunului simț și diplomației, iar protagoniștii vor fi elevii liceului nostru.” afirmă directorul Liceului „Don Orione”, prof. Alexandru Stoica.

Adolescenţa a fost întotdeauna percepută ca o perioadă de stres, instabilitate emoțională şi de manifestări ciudate, de aceea de multe ori este o adevărată provocare pentru părinţi și profesori să relaţioneze eficient cu adolescenţii. Această etapă de vârstă reprezintă perioada de tranziţie dintre copilărie şi vârsta adultă, fiind considerată cea mai importantă etapă în formarea personalităţii unui individ.

Psihologul școlar Ioana Drugaș afirmă faptul că „o provocare a societăţii moderne este reprezentată de promovarea diversităţii şi pluralismului, conducând astfel adolescenţii spre posibilitatea de a alege dintr-o multitudine de alternative în ceea ce priveşte stilul de viaţă, sistemul de valori, comportamentele sau atitudinile. Deciziile luate la vârsta adolescenţei, dar şi interacţiunile pe care le dezvoltă sau sprijinul pe care cei din jur îl oferă, pot conduce adolescenţii spre adoptarea unui stil de viaţă raţional şi sănătos. Valorile acestui stil de viață îl urmărim prin organizarea „Seratei în stil vienez”.

În cadrul spectacolului vom putea urmări și momente de teatru pregătite de elevii-actori de la Teatrul de copii Oradea, sub coordonarea domnului Șerban Borda, iar campionii naționali antrenați de Florin Culda și Veszi Oana, de la Clubul sportiv Exclusive Dance, vor încununa eleganța evenimentul prin frumusețea unor coregrafii selecte. Evenimentul se adresează întregii comunități bihorene, atât copiilor, cât și adolescenților, atât părinților, cât și profesorilor, dorind să transmită modele de conduită și atitudini demne de urmat la vârsta adolescenței, dar nu numai!

Ne găsiți și pe Google News