Ryanair reia zborurile internationale de pe Aeroportul Oradea, cu patru destinatii din Europa.
Stiri Oradea

Ryanair reia zborurile internationale de pe Aeroportul Oradea, cu patru destinatii din Europa.

Primăria Municipiului Oradea prin APTOR a demarat în cursul lunii mai anul curent procedurile pentru aprobarea unor măsuri de sprijin pentru dezvoltarea accesibilității aeriene a orașului și județului Bihor. În luna august a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care se aproba o schemă de ajutor de stat de 1 milion de euro pentru operatorii aerieni care vor dezvolta noi destinații internaționale pentru reducerea impactului pandemiei de COVID 19.

Procedura publică de selecție a ofertelor a fost publicată în data de 17 august și, ca urmare a analizei ofertelor depuse, suntem bucuroși să anunțăm azi că Ryanair a fost declarată câștigătoare pentru suma de 800,000 de euro (valoarea maximă/companie) și, începând cu luna decembrie 2020, va opera 4 zboruri internaționale, cu două frecvențe pe săptămână pentru fiecare destinație. Destinațiile sunt: Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna și Dusseldorf (Weeze).

,,Sunt bucuros că licitația organizată de Aeroport cu finanțarea asigurată de Primăria Oradea, chiar în condiții de pandemie, a readus compania Ryanair la Oradea. S-a dovedit că soluția pentru conectarea externă a unui aeroport de tipul celui din Oradea presupune acordarea unor facilități companiilor pentru noile zboruri în primii ani, până la consolidarea unui anumit număr de pasageri.

Dacă acum doi ani și jumătate, când s-au pierdut zborurile externe, ar fi fost o disponibilitate mai mare a Consiliului Județean Bihor de a oferi facilități, sunt convins că ar fi putut fi menținute zborurile. După preluarea mandatului de către cei care am fost aleși duminică, Consiliul Județean va colabora cu Primăria Oradea pentru a susține zborurile și pentru a asigura conectarea aeriană a județului Bihor cu mai multe aeroporturi din Europa în anii următori. Respect pentru bihoreni!”, a declarat Ilie Bolojan.

Ryanair, compania aeriană nr.1 din Europa, a anunțat astăzi (29 septembrie) că se întoarce la Oradea în iarna anului 2020 cu lansarea a 4 rute către Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna și Dusseldorf Weeze – toate acestea operând de două ori pe săptămână – începând din decembrie 2020 ca parte a programelor Ryanair România iarna 2020 și vara 2021.

De asemenea, Ryanair anunta ca lansează bilete la preturi pornind de la 14,99 EUR pentru zborurile până în ianuarie 2021. Aceste locuri cu tarif redus sunt disponibile pentru rezervare până la miezul nopții de joi (1 octombrie) numai pe Ryanair.com site-ul web.

Ne găsiți și pe Google News