Restaurarea Casei Darvas din Oradea aproape de final (FOTO)
Stiri Oradea

Restaurarea Casei Darvas din Oradea aproape de final (FOTO)

Proiectul de restaurare a Casei Darvas – La Roche început în ianuarie 2018 se aprope de finalizare, stadiul fizic al lucrărilor fiind acum de 98%. Prin acest proiect se are în vedere valorificarea acestui patrimoniu cultural secession al orașului Oradea și deschiderea în acest loc a unui Muzeu Art Nouveau.

Lucrările  proiectului ”RESTAURAREA CASEI DARVAS – LA ROCHE ÎN VEDEREA VALORIFICĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL SECESSION” sunt finanţate din fonduri europene, în cadrul  programul de finantare: Program Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara: 5,  Prioritate de investitii: 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Valoarea contractului de execuție este de 4.793.443.71 lei (fără TVA),  respectiv 5.704.198.01 lei cu TVA, iar executantul lucrărilor de restaurare este S.C. Constructorul Sălard S.R.L

Obiectivul general al proiectului vizează restaurarea Casei Darvas – La Roche, monument istoric de importanţă locală, în vederea valorificării patrimoniului cultural în stil secession și a identității culturale pentru impulsionarea dezvoltării turistice a Municipiului Oradea.

Lucrările urmează să fie finalizate până în luna la 31 mai a acestui an, iar proiectul „Restaurarea Casei Darvas la Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural secession” se va încheia la 30 august 2020. În acest interval de timp se vor desfășura mai multe activități privind dotarea cu mobilier, privind digitizarea spațiului imobilului, activități de publicitate, de audit etc.

Totodată, Complexul Cultural Muzeul Orașului Oradea se ocupă de pregătirea spațiului în vederea redării acestuia circuitului turistic.

În perioada curentă s-au executat o serie de lucrări: în curtea interioară dinspre str. Libertății unde s-a finalizat execuția platformelor și trotuarelor din piatră cubică, s-a finalizat execuția lucrărilor privind fântâna decorativă și s-a început execuția gardului exterior dinspre str. Libertății; pe terasa exterioară de la etaj unde s-a finalizat montarea gresiei pe toată suprafața terasei și s-au placat treptele scării exterioare de lângă casa liftului cu gresei; la demisol unde s-a finalizat montarea gresiei în toate camerele prevăzute prin proiect, s-a finalizat montarea gresiei și faianței în grupurile sanitare și s-au executat zugrăvelile în două straturi; la parter și etaj unde s-a executat ultimul strat de zugrăveli și s-au montat toate vitraliile prevăzute prin proiect.

De  asemenea, au fost furnizate toate echipamentelor IT și electronice și s-a furnizat până acum  27% din mobilierul contractat prin proiect.

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural se ocupă acum de finalizarea planului de amenajare muzeală, de preluarea unor bunuri în custodie în vederea amplasării acestora în interiorul clădirii, dar și de pregătirea materialelor privind informațiile de specialitate adaptate temei de amenajare muzeală.

Totodată, prin Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural au fost deja contractate serviciile de restaurare a mobilierului, a tablourilor și a picturilor interioare și exterioare. Toate serviciile menționate sunt executate de specialiști atestați de către Ministerul Culturii.

Ne găsiți și pe Google News