Proiectul de transport al CJ Bihor, nominalizat pentru a fi premiat
Comunicate de presa

Proiectul de transport al CJ Bihor, nominalizat pentru a fi premiat

Proiectul Consiliului Județean Bihor cu titlul ”Modernizarea serviciului de transport public de persoane în judeţul Bihor” a fost nominalizat pentru premiere în cadrul Conferinţei internaţionale- Inovaţie si calitate in sectorul public. În acest sens, a fost solicitată, din partea organizatorilor, o prezentare power point a proiectului, pâna vineri, 14.10.2016,  pentru a fi sustinută în cadrul atelierului de lucru ”Transparența instituțiilor publice – premisa pentru creșterea încrederii cetățenilor în administrație” organizat cu prilejul conferinței.  

 Consilul Județean Bihor, a participat cu proiectul ”Modernizarea serviciului de transport public de persoane în județul Bihor” la cea de-a IX-a ediţie a „Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România”  organizată în cadrul  conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public” care se finalizează cu premierea celor mai bune practici  si  diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici. Scopul acestei competiţii este acela de a identifica, evidenţia şi disemina iniţiative inovative şi eficiente din administraţia publică, de a face cunoscute experienţa şi rezultatele remarcabile ale autorităţilor şi instituţiilor publice din România.

În urma a 3 proceduri de evaluare au fost selectate cele mai bune 4 proiecte și va fi decisă clasificarea acestora pe locurile 1,2,3 și mențiune. Ulterior validării de către Comitetul de coordonare a clasamentului propus de către experții evaluatori, va fi stabilit rezultatul final, iar cei 4 nominalizați vor fi contactaţi pentru a pregăti o prezentare a bunei practici în cadrul Conferinţei anuale ”Inovație și calitate în sectorul public” care va avea loc pe data de 20 octombrie 2016, la București.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor  a declarat că strategia de transport public a judeţului Bihor îşi demonstrează nivelul şi că în susţinerea acesteia,  Consiliul Judeţean a înaintat către Executiv o serie de propuneri menite să reglementeze, în cunoştinţă de cauză, sistemele judeţene  de transport public.

Ne găsiți și pe Google News