Proiectil de calibru de 100 mm, din al doilea razboi mondial, gasit in curtea unei societati din Oradea
Comunicate de presa

Proiectil de calibru de 100 mm, din al doilea razboi mondial, gasit in curtea unei societati din Oradea

Miercuri, 21 iunie a.c., în jurul orei 15.25, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pe strada Micsandrelor din Oradea, unde, conform informaţiilor furnizate de apelantul numărului 112, în timpul efectuării unor lucrări de amenajare a curții unei societăți comerciale, a fost descoperită o muniţie.

După identificarea unui proiectil de calibru 100 de milimetri provenit din cea de – a doua conflagraţie mondială, specialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă, în scopul distrugerii ulterioare prin explozie controlată.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor faptul că, în cazul descoperirii munițiilor și elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând  descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajelor specializate.

 De asemenea, se interzice:

  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice de muniţii;
  • tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

Ne găsiți și pe Google News