fbpx
Anunțuri publicitare
Precizari IPJ Bihor: Viteza in conditiile unui carosabil umed, cauza a accidentului fatal de ieri de la Tileagd
Stiri Bihor

Precizari IPJ Bihor: Viteza in conditiile unui carosabil umed, cauza a accidentului fatal de ieri de la Tileagd

Precizari venite de la IPJ Bihor, in legatura cu accidentul de ieri de la Tileagd, in care un tanar din Oradea si-a pierdut viata si alte 4 persoane, dintre care 2 minori, au ajuns in stare grava la spital.

Joi, 9 mai a.c., la ora 19.40, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Tileagd, un bărbat de 32 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Cluj, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum – carosabil umed și ploaie și, într-o curbă ușoară la dreapta, a derapat, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Oradea.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 32 de ani, care conducea autoturismul, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, conducătorul autoutilitarei, o femeie de 40 de ani, din Oradea și doi minori de 8 și 10 ani, tot din Oradea, toți pasageri în autoutilitară, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Anunțuri publicitare
loading...