Politistii bihoreni au amendat 88 de bihoreni pentru nepurtarea mastii, in doar 24 de ore
Stiri Bihor

Politistii bihoreni au amendat 88 de bihoreni pentru nepurtarea mastii, in doar 24 de ore

Vineri, 29 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.668 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 124 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 232 de mijloace de transport, din care 89 de mijloace de transport public în comun (anexăm foto).

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei. Dintre acestea, 88 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 7 sancțiuni contravenţionale, cu avertisment scris, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Alte 2 sancțiuni cu avertisment au fost aplicate potrivit prevederilor H.G. nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

În cadrul misiunilor desfăşurate vineri, 29 ianuarie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 219 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 53 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 53 de cadre ale Poliției Locale Oradea, un polițist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, un pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, precum și un inspector al Direcției de Sănătate Publică.

Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

  • Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.
  • – Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News