Oradean surprins de radar, conducand cu 175 km/h, pe Calea Aradului
Stiri Oradea

Oradean surprins de radar, conducand cu 175 km/h, pe Calea Aradului

Miercuri, 6 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 51.460 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate patru infracțiuni și șase tamponări.

64 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, șapte conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, trei pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, patru sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, trei pentru conducere sub influența alcoolului, iar 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, miercuri, 6 februarie a.c., la ora 17.41, pe Calea Aradului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 175 km/h, înregistrată radar.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

Ne găsiți și pe Google News