Oradea Verde: 250 de arbori diferiti, plantati in Oradea in 2 zile
Stiri Oradea

Oradea Verde: 250 de arbori diferiti, plantati in Oradea in 2 zile

În urma donației SC Veky Garden SRL, din comuna Biharia, județul Bihor, în cursul zilei de ieri și astăzi, 22 mai, reprezentanții Eco Bihor și ai Fundației Comunitare Oradea, precum și angajații Primăriei Oradea au plantat 250 de arbori în diferite locații din municipiu.

Cei 250 de arbori la ghiveci sunt din speciile jugastru, carpen și mesteacăn.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 21 mai, voluntarii din cadrul SC ECO Bihor și Fundației Comunitare Oradea au plantat 55 de arbori în următoarele amplasamente: Parcul de lângă Sala Sporturilor, Parcul de lângă ștrandul Ioșia, scuarul Piteștilor/Meșteșugarilor, iar vineri, 22 mai, Primăria Municipiului Oradea prin angajații-voluntari, alături de viceprimarul Florin Birta, a desfășurat o acțiune de plantare în următoarele amplasamente: Scuarul de la intersecția străzilor Sucevei/Vlahuța/Horea, pe strada Feldioarei/spațiu de joacă, Parcul 22 Decembrie, parcul Ion Păun Pincio, parcul Seleuș, parcul Onisifor Ghibu, strada Podului, rambleu Podului, de-a lungul pistei de biciclete de pe strada Corneliu Baba spre Sântandrei, pe strada Matei Corvin/spațiu de joacă (acţiuni în derulare). După ce au fost plantați, arborii au fost udați de către Rer Ecologic.

Primăria Oradea mulțumește pe această cale firmei SC Veky Garden SRL pentru donația făcută și, totodată, voluntarilor implicați în acțiunea de plantare.

loading...