Oameni cu suflet mare. Pompierii bihoreni au strans si donat ajutoare pentru cei oropsiti de soarta
Stiri Bihor

Oameni cu suflet mare. Pompierii bihoreni au strans si donat ajutoare pentru cei oropsiti de soarta

Pentru ca și cei aflați în suferință să aibă posibilitatea  de a trăi aşa cum se cuvine Sfintele Sărbători Pascale,  în Săptămâna Mare, pompierii militari bihoreni au ales să desfășoare, dincolo de operațiunile de salvare a vieților și bunurilor oamenilor pe care le execută în permanență potrivit competențelor profesionale, și altfel de misiuni de protejare a semenilor. 

Astfel, în Pocola, trei copii orfani, crescuți de bunicii bolnavi, au fost ajutați de pompierii Secției Beiuș să întâmpine cu bucurie și fără lipsuri sărbătorile, iar în Sălard și Marghita, alte două familii, fiecare cu câte doi copii și părinți cu mari probleme de sănătate, au fost ajutate financiar de subunitățile de pompieri din cele două localități. Stația de Pompieri Aleșd “a intervenit” cu alimente și alte produse pentru a sprijini o familie din Tomnatic cu 10 copii și o alta din Gălășeni, ambele aflate la limita subzistenței.

În Cadea, în urma unui incendiu produs la începutul lunii aprilie, membrii unei familii au rămas fără acoperiș deasupra capului și fără o serie de lucruri necesare traiului de zi cu zi. Astfel, neputând trece indiferenți pe lângă drama acestei familii, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Săcueni, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și cei de la sediul inspectoratului au pus “mână de la mână“ sprijinind-o financiar, cu produse alimentare, mobilier, electrocasnice, îmbrăcăminte etc., demers pe care au decis să-l continue și în perioada următoare, prin achiziționarea învelitorii de țiglă a acoperișului.  

Ne găsiți și pe Google News