O hoata mai putin! O femeie de 31 de ani din Oradea, banuita de furturi repetate a fost retinuta.
Stiri Oradea

O hoata mai putin! O femeie de 31 de ani din Oradea, banuita de furturi repetate a fost retinuta.

Vineri, 9 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de o femeie de 31 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuită de săvârşirea a trei infracțiuni de furt.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni o bănuiesc pe aceasta că, la 14 noiembrie 2017, în intervalul orar 13.00 – 13.30, ar fi sustras un portmoneu cu acte și bani dintr-o pungă lăsată nesupravegheată în fața unui local public din Oradea, provocând un prejudiciu total de 520 lei.

De asemenea, cea în cauză este bănuită că, la 29 decembrie 2017, în intervalul orar 10.00 – 11.00, ar fi sustras un telefon mobil și un portmoneu cu bani, lăsate nesupravegheate într-o geantă aflată în magazia de marfă a unei societăți comerciale orădene, cauzând un prejudiciu declarat de 700 lei.

Totodată, polițiștii orădeni o bănuiesc pe aceasta că, la 9 februarie a.c., în jurul orei 15.00, ar fi sustras un portmoneu cu acte din buzunarul unei haine lăsată nesupravegheată pe cuierul din incinta unui salon de coafură, cauzând un prejudiciu declarat de 100 lei, recuperat de polițiști.

Polițiștii Biroului de Combatere a infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut-o pe aceasta pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Sâmbătă, 10 februarie a.c., cea în cauză a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celei în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Ne găsiți și pe Google News