Noaptea Cercetătorilor Europeni si la Oradea, vineri 30 septembrie
Evenimente

Noaptea Cercetătorilor Europeni si la Oradea, vineri 30 septembrie

Vineri, 30 septembrie 2016, Universitatea din Oradea îi aşteaptă pe toţi cei curioşi la Sala Polivalentă între orele 17:00-22:00, la un eveniment inedit, Noaptea Cercetătorilor Europeni, pentru a ne bucura împreună de lumea fascinantă a ştiinţei.

În peste 250 de orașe europene și 15 orașe din România copii şi oameni mari, entuziaşti şi sceptici, vor sărbători Noaptea Cercetătorilor Europeni prin organizarea unor serii de evenimente care au ca scop apropierea publicului larg de fascinanta lume a cercetării.

Participanţii la Noaptea Cercetătorilor Europeni se vor bucura şi de Zona SciFUN. Aceasta este dedicată științei interactive, zona experimentelor distractive legate de știință, zona unde descoperi explorând ştiinţa prin activităţi captivante, jocuri scifun. Participanții vor experimenta și își vor testa înclinațiile spre știință.

Una dintre surprizele de anul acesta constă în organizarea a două serii de Visiting Tour, de la orele 18.00, respectiv 19.00. Cu această ocazie vizitatorii vor avea şansa de a vedea trei dintre cele mai moderne infrastructuri de cercetare de la Universitatea din Oradea.

Vă aşteptăm cu drag, copii şi părinţi, bunici şi nepoţi, studenţi şi elevi la Noaptea Cercetătorilor Europeni. Veniţi împreună cu prietenii sau cu familia! Acest eveniment reprezintă o oportunitate excelentă pentru cercetători de a se deschide şi de a se face cunoscuţi publicului larg

Ce este Noaptea Cercetătorilor Europeni (EUROPEAN RESEARCHERS’ NIGHT)

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 şi a atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în legătură cu publicul, iar vizitatorilor şansa de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

Ediția 2015 a atras peste 35.000 de vizitatori în România.

Proiectul se adresează minţilor curioase și tinerilor care se doresc să înceapă o carieră în cercetare,  oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative

Ne găsiți și pe Google News