Vineri, 25 mai a.c., la ora 14.45, pe strada Ovidiu Densușianu din municipiul Oradea, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism înspre strada Podului, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un minor de 12 ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, care se angajase în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, din partea dreaptă a direcției de deplasare a autoturismului, informeaza IPJ Bihor
După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiștii rutieri orădeni.
În urma accidentului rutier, minorul a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Foto: ilustrativ
Ne găsiți și pe Google News