Locul I pentru Pompierii Militari Bihoreni la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, Etapa Zonală
Stiri Bihor

Locul I pentru Pompierii Militari Bihoreni la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, Etapa Zonală

Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a reuşit să obţină Locul I la Etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce s-a desfăşurat în perioada 26 – 27 iulie a.c, în judeţul Arad şi care a reunit la start echipele judeţelor Alba, Arad, Bihor, Hunedoara şi Timiş.  

Competitorii şi-au manifestat spiritul sportiv, îndemânarea şi deprinderile specifice, rezistenţa psihică şi spritul de echipă pe parcursul  derulării celor patru probe : “Scara de fereastră”,  “Pista cu obstacole pe 100 de metri”, “Ştafeta 4 x 100 de metri” și “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Echipa bihoreană, însoțită de instructorul sportiv, sublocotenent Flore Mihai, coordonată de şeful de lot, Comandantul Detaşamentului de Pompieri Marghita locotenent – colonel Sfechiş Vasile și antrenată de plutonier major Eder Florin, a fost formată din: plutonier major Ardelean Ioan (Staţia de Pompieri Săcuieni), plutonier major Banoş Laszlo (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Lazoc Cătălin (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Oprean Cristian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Pop Szabolocs (Detașamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Popa Octavian Florin (Staţia de Pompieri Săcuieni), plutonier Mălăieș Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea),  plutonier Negrean Vlad (Detașamentul de Pompieri Marghita), sergent major Duca Sergiu (Detașamentul de Pompieri Marghita) și sergent major Suciu Paul (Staţia de Pompieri Săcuieni). În urma parcurgerii celor patru probe, pompierii militari bihoreni au reușit să obțină Locul I în clasamentul general, calificându-se astfel în etapa finală competiţiei, ce se va desfăşura la Iași, în intervalul  27.08.-31.08.2018.

În clasamentul individual, pompierii militari bihoreni au obţinut șase premii, ocupând treptele podiumului după cum urmează:

Proba “Pista cu obstacole pe 100 metri”:

  •  Locul I – plutonier major Banoş Laszlo
  •  Locul II- plutonier major Oprean Cristian
  •  Locul III- sergent major Duca Sergiu    

Proba “Scara de fereastră”:

  •  Locul I – plutonier major Oprean Cristian
  •  Locul II – plutonier major Popa Octavian
  •  Locul III- sergent major Duca Sergiu

Totodată, la “Proba Individuală Cumulată (Duel)” (care nu constituie  propriu-zis o probă de concurs, dar reprezintă un rezultat al însumării rezultatelor obţinute de concurenţi la probele “Pista cu obstacole pe 100 metri” şi “Scara de fereastră”), Locul I i-a revenit plutonierului major Oprean Cristian, Locul II, plutonierului major Popa Octavian și locul III, sergentului major Duca Sergiu.

În clasamentul final al concursului, lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost urmat de cel al  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, iar locul III i-a revenit  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

loading...