Leul a trecut pragul psihologic de 4,68 lei si continua deprecierea. Urmeaza un nou val de scumpiri
Economie

Leul a trecut pragul psihologic de 4,68 lei si continua deprecierea. Urmeaza un nou val de scumpiri

Leul s-a depreciat marţi cu 0,51 bani (0,11%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6822 lei/euro.

BNR a cotat luni euro la 4,6771 lei.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0973 lei, în creştere cu 1,17 bani (0,42%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0802 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,29 bani (0,07%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1553 lei, comparativ cu 4,1524 de lei/franc.

Deprecierea monedei naţionale va continua, cred specialiștii, şi va aduce cheltuieli mai mari nu numai pentru cei cu credite în euro sau chirii stabilite în această monedă, ci şi pentru toţi ceilalţi români, pentru că tot ce consumăm din import va costa mai mult.

Ne găsiți și pe Google News