Incendiu la o casa din Oradea, cauzat de cosul de fum neprotejat termic
Stiri Oradea

Incendiu la o casa din Oradea, cauzat de cosul de fum neprotejat termic

Miercuri,  13 ianuarie a.c., în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 13.10, prin care se sesiza producerea unui incendiu la o casă cu etaj situată strada Seleușului din municipiul Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a mobilizat la adresa indicată de apelant, trei echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime.

În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, existând pericolul propagării acestuia la podul și încăperile casei.

Datorită sesizării în timp util a evenimentului și a operativității echipajelor de pompieri, care au reușit să stingă incendiul în aproximativ 10 minute, pagubele au fost limitate la circa opt metri pătrați din acoperișul locuinței, construit pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, coșul de fum al casei fiind învelit în spuma poliuretanică.

Pompierii militari au împiedicat propagarea incendiului la întregul acoperiș și la camerele locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.

 Nu au existat persoane rănite.

Ne găsiți și pe Google News