Incendiu in Cimitirul Rulikowski din cauza unei tigari aprinse aruncate la intamplare
Stiri Oradea

Incendiu in Cimitirul Rulikowski din cauza unei tigari aprinse aruncate la intamplare

În cursul zilei de joi, 28 octombrie a.c, în jurul orei 18.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la Cimitirul Municipal Oradea.

Pentru gestionarea evenimentului, la locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, flăcările se manifestau violent la deșeuri depozitate pe o platformă amenajată în acest scop în cimitir.

 Misiunea echipajelor a fost una de durată, întrucât pe platforma respectivă era depozitată o cantitate foarte mare de frunze uscate, coroane şi alte deşeuri de lemn și plastic, astfel că, după stingerea flăcărilor, pompierii militari au procedat la căutarea focarelor ascunse în mormanele respective, până în jurul orei 23.50.

interlink.ro

 Ca urmare a producerii evenimentului, au ars aproximativ 50 de metri cablu electric și circa 10 tone de deșeuri de lemn, plastic și frunze uscate.

  Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, fumatul în locuri nepermise.

Ne găsești și pe Google News