Gavrila Ghilea: Rectificarea bugetară, un surâs (amar) în plină vară…
Gavrila Ghilea

Gavrila Ghilea: Rectificarea bugetară, un surâs (amar) în plină vară…

Deşi Ministerul Finanţelor Publice anunţa sfârşitul lunii iulie ca termen limită pentru aprobarea de către Executiv a primei rectificări bugetare pe anul în curs, proiectul acestui act normativ nu a fost supus încă dezbaterii publice şi nici avizării interinstituţionale, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra respectării calendarului de creştere a punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019.

Conform datelor privind execuţia bugetară la finalul primului semestru al anului în curs, deficitul înregistrat a crescut cu 5 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, atingând deja 20 miliarde de lei, echivalent cu 4,21 miliarde euro, dar şi cu aproape 2% din PIB.

Este pentru al patrulea an consecutiv când, la jumătatea exerciţiului bugetar, se înregistrează deficit, acest indicator al contraperformanţei guvernamentale amplificându-se de la un maxim istoric la altul şi ameninţând încă de pe acum depăşirea nivelului de 2,76% din PIB stabilit prin Legea bugetului pe anul în curs şi chiar a ţintei de 3%, plafonată prin Tratatul privind Uniunea Europeană.

Câtă vreme deficitul maxim care poate fi atins în semestrul secund, pentru a nu depăşi nivelul asumat prin lege, este plafonat la 8,5 miliarde lei, deci mai puţin cu 60% decât nivelul istoric atins în prima jumătate a anului, proxima rectificare încropită de PSD-ALDE va tăia în carne vie, hăcuind din nou bugetele Transporturilor, Educaţiei şi Sănătăţii, care au ajuns vaci de muls ale incompetenţei Executivului, incapabil să amelioreze gradul de colectare a taxelor şi impozitelor.

Astfel, pentru că nu a reuşit să utilizeze decât o treime din cele circa 13 miliarde lei alocate în acest an, Ministerul Transporturilor va pierde la prima rectificare nu mai puţin de 3 miliarde de lei, Ministerul Educaţiei alte 2 miliarde de lei iar Ministerul Sănătăţii, 500 milioane lei.

Odată cu aceste sume, însă, România va pierde importante investiţii în infrastructura de transport rutier şi feroviar, viitorul an şcolar va debuta în condiţii precare iar sistemul de sănătate va rămâne în agonie.                                   

loading...