Fundatia Comunitara Oradea lanseaza cea de a cincea editie a „Bursei Talentelor”
Diverse

Fundatia Comunitara Oradea lanseaza cea de a cincea editie a „Bursei Talentelor”

Bursa talentelor 2017 2018Azi, 12 Octombrie, cu ocazia zilei Oradiei, Fundaţia Comunitară Oradea lansează cea de a cincea ediție a programului ”Bursa Talentelor”.

Prin Bursa Talentelor, Fundaţia Comunitară Oradea urmăreşte creşterea competenţelor şi abilităţilor celor care vor să dezvolte proiecte cu impact într-un domeniu de interes personal sau colectiv din orice arie de preocupări (ştiinţe umane sau exacte, arte, sport etc.). Încurajăm şi susţinem activ, cu resurse umane şi financiare, pasiunile fiecărui doritor, de la scrierea de proiecte până la implementarea şi evaluarea lor, asigurând inclusiv gestiunea succesului sau a eşecului proiectului.

Fundația Comunitară Oradea urmărește acordarea a minim 5 burse în valoare de cel puţin 4.500 lei fiecare.

De la prima ediţie (2013) până în prezent, am oferit 30 de burse în valoare totală de 306.859 lei. Fondurile au provenit din finanțări oferite de peste 160 de companii și donatori individuali, numărul beneficiarilor depășind 10.000 de persoane.

Bursierii, selectați de un juriu independent, vor participa la un eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea, Gala Responsabilităţii Sociale, în cadrul căruia își vor prezenta proiectul și se vor ȋntâlni cu potenţialii finanţatori. La cerere şi gratuit, Fundaţia Comunitară Oradea asigură inclusiv pregătirea bursierilor în vederea susţinerii unui discurs în public, gestiunii emoţiilor, dicţiei şi prezentării generale.

Gala Responsabilităţii Sociale este un eveniment în cadrul căruia Fundația Comunitară Oradea reunește în acelaşi loc cererea de burse şi ofertele finanţatorilor – companii sau persoane fizice care doresc să susțină financiar proiecte cu impact în comunitate. Bursierii vor organiza standuri de prezentare ale propriilor proiecte şi vor avea ocazia să interacţioneze direct cu finanţatorii, într-un cadru decontractat.  

Toţi cei interesaţi de programul Bursa Talentelor îşi pot înscrie proiectele până la data de 8 noiembrie 2017, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea

Ne găsiți și pe Google News