Fetita de 6 ani, ranita grav intr-un incendiu in Chislaz, judetul Bihor.
Stiri Bihor

Fetita de 6 ani, ranita grav intr-un incendiu in Chislaz, judetul Bihor.

Sâmbătă, 03 februarie a.c., în jurul orei 14.10, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă din localitatea Chișlaz, semnalând totodată faptul că, un copil a fost rănit, acesta autoevacuându-se din casa afectată de flăcări.

La adresa indicată au fost mobilizate de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Marghita, dintre care două echipaje de stingere cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi echipajul de prim ajutor calificat al subunității.

În momentul sosirii la faţa locului, echipajul de pompieri militari paramedici a procedat la acordarea îngrijirilor necesare fetiței rănite, care suferise arsuri de gradul II la nivelul feței și membrelor superioare, iar echipajele de stingere, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chișlaz,  au acționat pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta la o încăpere, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte camere ale casei.

incendiu chislaz

Minora, în vârstă de 6 ani, a fost predată ulterior echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Pagubele materiale înregistrate au constat în trei corpuri de mobilier.

Cercetările efectuate au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jocul copiilor cu focul: fetița, împreună cu un alt copil, nesupravegheați fiind, au încercat să aprindă focul, folosind lichid inflamabil.

Ne găsiți și pe Google News