Evenimentul „Oameni care modelează orașe pentru oameni’’ ajunge la Oradea
Evenimente

Evenimentul „Oameni care modelează orașe pentru oameni’’ ajunge la Oradea

UrbanizeHub, o comunitate care modelează viitorul orașelor românești într-un mod smart și sustenabil, vine la Oradea în perioada 19 – 21 noiembrie, pentru evenimentul „Oameni care modelează orașe pentru oameni” (People Shaping Cities for the People).

Acesta face parte dintr-un proiect finanțat de Comisia Europeană, pentru a stimula implicarea cetățenilor în politica de coeziune, și este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, Consiliului Județean Bihor, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, MakeIT in Oradea, Oradea Tech Hub și Microsoft. 

Evenimentul va începe pe 19 noiembrie, de la ora 09:30, cu conferința Urban Talks, care va fi transmisă și online, de pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea. Conferința aduce soluții inteligente și durabile pentru orașele din nord-vestul țării și nu numai și va cuprinde subiecte precum investiții, viziune, orașe pentru oameni, mediu și sustenabilitate, mobilitatea urbană și concepte de management public colaborativ, încurajând implicarea cetățenilor în procesul de dezvoltare. Scopul conferinței este de a educa, conecta și inspira lumea care participă prin exemplele de bună practică și prin invitații care vor urca pe scenă. Vor fi prezenți numeroși invitați, printre care lideri ai administrației publice și comunității locale, experți locali și internaționali, reprezentanți ai Ambasadei Japoniei în România și ai Comisiei Europene, dar și invitați de seamă din partea unor companii precum Microsoft și Iulius Group.

Agenda conferinței Urban Talks se regăsește aici:

https://urbanizehub.ro/wp-content/uploads/2021/11/Agenda_UrbanTalks_Oradea.pdf 

În zilele de 20 și 21 noiembrie va avea loc un concurs de soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a orașului: Urban Innovation Hackathon. Acesta va debuta online sâmbătă, 20 noiembrie, la ora 09:00. Similar concursurilor de la Timișoara, Brașov, București, Iași si Galați, Urban Innovation Hackathon Oradea reprezintă spațiul care oferă inginerilor, arhitecților, experților IT, urbaniștilor, persoanelor pasionate de mediu, orașe sau tehnologii, oportunitatea de a dezvolta soluții sustenabile care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții urbane în municipiu. Concursul va fi organizat pe trei tematici: mobilitate urbană & spații publice, schimbări climatice & mediu și  soluții digitale pentru orașul de mâine. Soluțiile câștigătoare vor fi premiate cu până la 3.000 de euro, plus electronice și alte obiecte.

Cei interesați de modelarea viitorului orașului Oradea se pot înscrie atât pentru conferință, cât și pentru concursul de soluții accesând: https://bit.ly/Urbanize_Hub_Oradea.

 

Ne găsiți și pe Google News