Educatie

Emoții, flori, lacrimi și baloane pentru absolventii claselor a VIII-a de la Colegiul Eminescu

Elevii celor două clase a VIII-a care au absolvit gimnaziul în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu“ din Oradea au fost copleşiţi – vineri – de  emoţii, la festivitatea de sfârşit de an, organizată special pentru ei în sala de festivități a renumitei unități de învățământ bihorene. Profesorii lor, părinți, bunici, rude și prieteni, cu buchete de flori –  cu toții au fost alături de tinerii absolvenți la acest sfârșit de drum. 

Pe acordurile imnului „Gaudeams igitur” și în aplauzele celor prezenți, absolvenții eminescieni “juniori” și-au făcut triumfal intrarea în sala festivă. Ei și-au luat astfel rămas-bun de la colegi, profesori și diriginți, într-un cadru festiv, plin de emoţie. Practic, absolvenții de gimnaziu s-au despărțit de profesorii care le-au îndrumat pașii în ultimii ani, de colegii cu care au împărțit atât bucurii, cât și supărări și se pregătesc acum de cea mai frumoasă „aventură”: liceul.

Festivitatea a fost deschisă cu discursul emoționant al directoarei Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea – doamna prof. dr. Livia Muntean – care  i-a felicitat pe absolvenți pentru rezultatele obținute și care le-a transmis un mesaj profund privind viitorul lor, spunându-le să creadă cu tărie în idealurile lor, că “înainte de a deveni oameni de succes, e mult mai important să devină  oameni de valoare”.

Ceremonia a continuat cu strigarea catalogului pentru fiecare clasă, prilej cu care cele două doamnele diriginte – doamnele profesoare Florica Chiscoci și Raluca Constantinescu – le-au transmis absolvenților câteva gânduri de suflet. Apoi au fost premiați cei care au obţinut rezultate bune și foarte bune la învăţătură, precum și la concursuri sau olimpiade şcolare: FURTOS BIANCA,  MUREȘAN EDINA, MOTOC AMELIE, MIHAIL ALEXANDRU, ȘANDOR ANDREI MARIUS, RĂTAN LUCA (toți din clasa a VIII-a A), respectiv FUTAKI VANESSA, SOMMA LAVINIA, BRĂNIȘCAN CORINA, CONSTANTIN BIANCA și UNGUR ROBERT (din clasa pereche – a VIII-a B). Aceștia au fost răsplătiţi cu diplome de excelență, cu premii și – bineînțeles – cu ropote aplauze pentru eforturile depuse pe parcursul anului şcolar.

Chiar dacă se bucură că se apropie de maturitate, absolvenţii gimnaziului eminescian îşi vor aminti cu nostalgie de clipele petrecute alături de colegi şi profesori. Ultima zi de şcoală va rămâne – cu siguranță – în amintirea tuturor. Zecile de fotografii făcute alături de foştii profesori şi colegi vor dăinui în timp şi vor menţine vie perioada celor patru ani de gimnaziu petrecuţi împreună. Desigur, nu au lipsit emoţiile, lacrimile şi promisiunile că se vor revedea.

La  finalul festivităţii conducerea Colegiului le-a urat succes tuturor absolvenților la Evaluarea națională care începe luni, precum și să aibă parte de  o vacanţă frumoasă. Iar baloanele  lansate spre  cer – în curtea interioară a liceului – au dus cu ele  dorinţele şi visele acestor tineri,  în speranţa că acestea se vor îndeplini cu  adevărat.

 Fotografii & Text – Daniel Topală

 

Ne găsiți și pe Google News